Dimineti din tine..

Incepuse sa ninga, se indrepta alene catre casa. Mergea cu capul in pamant si privirea in gol, rareori privind la varful pantofilor, miscarile lor in ritm apasat - unul vine, altul pleaca, ca un dans surd si apasat pe zapada intarita, numarandu-i fara a tine o socoteala.

"Cati pasi facem intr-o viata, unde ne poarta acestia? Oare cauta un drum sau, in legea lor, vor sa lase doar urme?" Zgribulindu-se de frig, tragea din cand in cand de gulerul pardisiului pentru a se feri de vantul rece si taios. Tragea dintr-o tigara si gesticula usor, ca si cand ar vorbi cu cineva. 

"Of,ce frig s-a lasat!" Se opri in statia de autobuz, inlatura zapada depusa pe banca si se aseaza asteptand parca ceva ce n-avea sa vina. Isi aminti de copilarie, de zilele geroase ale iernii si de focul din soba cea mica, de jarul care mistuia treptat lemnul aruncat, condamnat. El fusese pui odata, trecura anii peste el, mult prea multi se pare ca. Si veri si ierni si iarasi veri.. Singur in bataia vantului, in arsita soarelui, singur sub lacrimile ploii, urletele tunetelor varatice si focul fulgerelor. Singur. Brazdat de un topor, plange si neputincios sa lasa la pamant. "Nenorocitule! Tu, cel ce vara umbra cailor oferi, tu, nenorocitule, cu viata-ti cruda, condamnata, rapus de un topor cu lama lui rece. Vei peri intr-o clipa mistuit de focul sufletelor noastre pacatoase. Trecutau anii peste tine la fel ca peste noi. Imbatranim lasand in urma o speranta, o viata si apoi reluam cursul natural din noi. Cu copii, adulti, parinti, bunici, cu fantasme, jucarii, cu iubire, multumire si regret, bucurii, pacate si copii, cu sperante, amintiri, dureri si dezamagirea plecarii dintre cei vii. Dar tu, tu nenorocitule...vei pieri doar pentru a ne incalzi azi. Maine n-o sa mai fii si nici in urma n-ai lasat ceea ce ai fi meritat." 

Trecu un timp fara sa dea importanta prezentului, fusese prins in clipa amintirilor, singurele amintiri ramase din copilarie. 

Se trezi brusc, ceva il strange ca o menghina: gerul iernii, banca rece. 

"Of.. Si tu esti rece. Si masina nu mai vine...", isi mai aseaza o data gulerul si pleaca pe un drum a carui distanta se masura in tremur si ticuri involuntare, aparandu-se de vremea iernii aprige, mergand insotit de amintirea focului mistuind fara mila acel lemn condamnat. 

Deodata simti un miros, mirosea a cald, cald si placut de frumos. Un sentiment ciudat ii tulbura gandurile aruncate-n acele timpuri vechi, indepartate, simtite ca intr-o poveste ascultata cu luare aminte si dorinta de trai. Dar nu mai era copil. Prezentul este real, mirosul fiind real. Cald. S-a oprit si a intors capul. Printr-o fereasta aburita, o silueta, O femeie cu parul prins si cu ochelarii la ochi, dezlegand parca o integrama in timp ce sorbea ceva cald dintr-o cana. "Oare ei ii este la fel de frig?", spuse in gandul lui in timp ce sufla sa-si incalzeasca mainile. 

Simtea ceva, nu stia ce. Era un sentiment ciudat. Parca propia-i dezamagire i-ar fi urlat cu gura ei neagra crudul adevar al trecutului sau, apasand pe umeri acele greutati ale amintirilor si lacrimilor provocate, varsate, transformate in paraiase scurgandu-se la vale, catre inima lui inecand-o. 

Isi aude inima strigand, aude chemarea in liniste. Sentimentul durerii urla chemand parca raza iubirii, alinandu-i chipul ingenunchiat in fata propriilor demoni nascuti din nepasare, nascuti cu spatele la viata, nepasatori de trecerea scurta a vietii, hranindu-se cu propia-i suferinta servita pe tava precum cina regilor adusa de o sluga care se teme cu viata pentru bucatele mai sarate decat de obicei. 

Simte caldura intrand in sufletul sau lasat, din propia-i vointa, inchis in odaia rece si intunecata. "Mana calda topeste iarna lacatelor ce ferecau odaia intunecata, lasand lumina sa incalzeasca prin culoarea ei acel suflet amortit de intunericul greu si de timpul neiertator?" 

Se simtea precum un condamnat, pe buna dreptate, cu sufletu-i plin de regretele trecutului, cel ce este neschimbator, incremenind precum istoria unei batalii eroice. Si totusi, ceva, undeva, cineva ii vedea regretul inecat in lacrimile uscate, era ceva ce ii parea strain, nu temator, dar strain de cursul vietii lui. Ce era?

O umbra a fericirii trecura prin orbitoarea lumina a nefericirii lui? 

Era asteptarea de necunoscut. "Era asteptarea!" Acum intelesese sensul cuvantului. Undeva in amintirile lui din copilarie, era el cu urechea lipita de sina ascultand asteptarea acelui ceva ce dezlantuia in mintea lui viata trenului greu ce poarta cu el acele suflete, acele ganduri si sperante, acele emotii si trairi, povesti si drame. Acei oameni imbracati in straiele vietii colorate cu fapte si ganduri. Era asteptare si dorinta nespusa gandului. Dar nu mai era copil. Era prezent aici, in fata geamului aburit si a mirosului cald ce vibra prin geam si purta cu el o culoare viu colorata. Era ea. 

Ar fi vrut sa-i spuna: "Buna seara! V-ar deranja daca v-as invita la un ceai, aici, peste drum?". 

Simtea cum prezentul lui este purtat de nobila iertare si intelegere..trecutu-i fiind strain, iar in fata se deschidea poarta si un drum catre iubirea pura stropita cu ambrozia zeilor amari, cu sufletul patat de iubirea necontenita. 

"Nu, nu pot! Ce va spune? Sigur se va uita la mine si va crede ca sunt nebun." 

Isi baga mainile in buzunarele pardesiului si pleaca. "Ca un tren din hata pustie", isi spuse in gand. 

"Dar daca am gresit? Daca ar fi fost incantata, daca i-ar fi facut placere, daca..." si isi continua drumul fara sa stie unde merge. Doar pasii erau vii, ca o masinarie programata, lipsita de inteles, lipsita de scop. Doar mergea. 

Se indrepta spre casa si isi spunea cu voce tare: "Poate maine. Da, maine o sa trec iar si o voi intreba daca serveste un ceai cu mine. Sa vorbim lucruri banale, fara intrebari personale. Asta daca vrea sa bem un ceai, bineinteles. Dar ce sa vorbim? Nu stiu.. Sa vorbim de vremea asta rece? Dar daca nu vrea? Nu, nu, nu, lasa, nu ma mai gandesc la asta."

Zorii zilei aparusera treptat, prelungind orele chinuitoare. Ceasul batu ora 8, iar el se trezise, indreptandu-se spre piata. Pe drumul care-i parea prea scurt, isi facea curaj pentru a ii vorbi. 

Se opreste in fata magazinului cautand cu privirea acea imagine ce-l facuse sa vibreze. Arunca tigara stingand-o cu varful pantofului si vrea sa se apropie, dar parca ceva nu-l lasa, nu are curajul s-o invite.

"Blestemat sa fii, trecut! Ai nascut demonii hapsani si infometati." Se linisti. 

Mai trage o gura de aer si mai face doi pasi spre magazin. Isi repeta in gand ce ar vrea sa-i spuna. "Buna ziua, stiti.. Adica nu. Stiu ca suna ciudat, dar as vrea.. Nu vreau sa.. O cana de ceai..?" 

"Of, nu pot.. Cum s-o invit cand nici macar nu stiu cum sa-i spun? Poate maine..."

Trecu o saptamana, doua, o luna si tot nu indraznea sa-i spuna doua vorbe. In fiecare dimineata isi repeta in oglinda, isi facea curaj, dar de fiecare data vorbele-i dispareau si ramanea fara glas, atunci cand se apropie de ea. 

Trecusera o luna si doua zile. In parculetul din fata blocului vazu beculetele colorate ale unui brad impodobit, un grup de copii ce cantau colinde si in minte i se trezi amintirea zilelelor de sarbatoare, din copilaria lui. 

Ar fi vrut ca cineva sa-i spuna si lui "Craciun fericit!". 

In graba pleca spre magazin. Acum era mai hotarat ca niciodata, simtea ca daca nu acum e momentul, altul nu va mai fi. 

Ajunge in fata magazinului, isi aseaza haina si paseste hotarat.

- Buna dimineata, spuse el cu voce scazuta. 

- Buna dimineata, raspunde ea, facand niste socoteli pe o hartie. 

- Aaaaaaaa...

- Da. Spuneti, va rog. 

- Pai....?

- ? 

- O paine calda, va rog. 

- Sigur,cu placere. Craciun fericit!

Dimineti din tine - fragment

Bebe Nicolae

Buna fetelor!

Dupa cum ati observat, astazi am o postare diferita fata de tot ce am postat pana acum. Daca tot e inceput de saptamana, sa incep cu forte proaspete si lucruri noi.

Bunul meu amic Bebe scrie un roman - Dimineti din tine, roman din care face parte fragmentul de mai sus. Mi-a dat acordul sa-l public ca sa aflam ce parere aveti voi despre cele scrise. 

Eu as citi intr-una romane de dragoste, fragmentul fiind foarte pe gustul meu, asa ca abia astept sa termine de scris intreaga poveste.

Daca am strecurat greseli in cele scrise imi cer scuze, sunt din  vina mea.

Ce parere aveti?

Va pup si va astept comentariile cu drag, inseamna enorm pentru mine! ♥